Radu Birlică face dezvăluiri incredibile de la ultima întâlnire a celor care se ocupă de soarta lui Dinamo. Directorul de marketing din Ștefan cel Mare spune că Dorin Șerdean ar fi chemat suporterii ca să le predea acțiunile. Cu toate acestea, ceva nu se leagă în planurile spaniolilor, după ce Pablo Cortacero a promis mărirea capitalului social.
Dinamo este o necunoscută și pentru cei angajați în bunul mers al clubului. Reapariția lui Pablo Cortacero la București a aruncat în aer atmosfera de la echipă. Spaniolul a promis mărirea capitalului cu 5 milioane, plus o nouă sumă virată în club.
Cu toate acestea, Radu Birlică spune că Dorin Șerdean ar fi chemat suporterii să le predea acțiunile. Totul, după ce lucrurile au degenerat, iar unul dintre suporteri a fost agresat și lovit de oamenii lui Cortacero, informație prezentată în exclusivitate de ProSport.
„Din ce știu, domnul Șerdean a chemat suporterii să le predea acțiunile. Nu știu ce s-a discutat. Nu pot zice 100%. Dar e un lucru interesant. Atât timp cât spui că vin banii, atunci de ce cedezi acțiunile?
Întrebați liderii galeriei despre discuțiile astea. A fost și acel incident de la RIN, cu care nu sunt de acord. Ne lezează imaginea clubului, o imagine construită în ani de zile cu multă trudă a vechilor jucători. Dacă s-a ajuns la violență, nu-s de acord”, a declarat Radu Birlică pentru GSP.
Directorul de marketing spune că nu a fost la ședința AGA, din 21 decembrie, dar că a vorbit cu Dorin Șerdean și cu Jose Bueno. Birlică este convins că acțiunile trebuie să ajungă la suporteri și că aceștia sunt singurii care pot salva clubul:
„Indiferent de ce se va întâmpla, consider că acest club trebuie să fie preluat de galerie. Pentru că ei au susținut singuri până acum proiectul. Dacă se va întâmpla asta și în negocierile pe care fanii le vor avea cu jucătorii se va ajunge la un buget de 150.000 de euro lunar, atunci există oameni care vor să vină la Dinamo.
Însă totul trebuie să se întâmple foarte repede. În Cortacero e greu să crezi, lăsați-mă să mă îndoiesc 99% de faptul că va aduce banii”, a mai spus oficialul roș-albilor.
Ce s-a întâmplat cu Dorin Șerdean la ultimul meci a lăsat mult de dorit, a lezat imaginea clubului. Nu știu de ce dânsul a dat acel interviu din mașină și a discutat anumite lucruri, având în vedere că acei 500.000 de euro aduși de Cortacero reprezintă, de fapt, doar salariile pe o lună Radu Birlică, director marketing Dinamo
Deși Pablo Cortacero ar fi revenit la controlul clubului în urma AGA din 21 decembrie, suporterii lui Dinamo consideră că hotărârile sunt nule. În plin război cu acționarii spanioli, asociația DDB a mai vărsat o sumă de bani pentru plata salariaților din domeniul admninistrativ al clubului.
Nu cred că este o ruptură totală între acționar și suporteri, că am văzut că stau la masă. Am văzut în presă, chiar după ce s-a întâmplat cu Alex (Anghel, n.r.). Nu mai știu ce să înțeleg. Unii stau la masă, alții dau comunicate, mi-e greu să înțeleg ce se întâmplă cu o parte a suporterilor Florin Prunea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER